Tema: Şedinţa de Guvern din 01.09.2010

Guvernul a transmis Comisiei Europene aplicaţia pentru mobilizarea Fondului de Solidaritate

GUVERNUL ROMANIEI
GUVERNUL ROMANIEI

 

Guvernul a transmis ieri, prin Autoritatea Coordonatoare şi de Management a Fondului Solidaritatea al UE, aplicaţia pentru mobilizarea Fondului Solidaritatea ca urmare a inundaţiilor care au avut loc în iunie-iulie 2010, a anunţat Ioana Muntean, purtător de cuvânt al Guvernului.

Aplicaţia a fost transmisă oficial comisarului european pentru Politica Regională, domnului Johannes Hahn.

Valoarea totală a pagubelor inundaţiilor produse în vara acestui an a fost estimată la 3,735 miliarde de lei, aproximativ 876 de milioane de euro, sumă calculată la cursul de 4,2654 ron/euro.

„Ca şi calendar orientativ, în octombrie, adică în termen de 6-8 săptămâni de la depunerea aplicaţiei este aşteptată emiterea deciziei Comisiei prin care se propune Parlamentului European şi Consiliului aprobarea acordării unei sume din Fondul Solidaritatea în sprijinul României. Până la sfârşitul anului se aşteaptă finalizarea procedurii bugetare, care implică Parlamentul European şi Consiliul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Suma care se acordă din partea Uniunii Europene se calculează astfel: până la pragul de 0,6% din PIB, care în cazul României este de aproximativ 788 milioane de euro (suma exactă este 787, 935 milioane de euro), valoarea sprijinului comunitar este de 2,5% din valoarea pagubelor, iar după acest prag, de 6% din valoarea pagubelor.

 

 

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 01.09.2010

Alte articole

Declaraţii de presă susţinute de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Crinuţa Dumitrean

Crinuţa Dumitrean: Bună ziua. Având în vedere aplicarea unitară a legii 10 Guvernul a emis HG 250/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a legii 10, privind regimul juridic ala unor imobile preluate în mod abuziv în perioada martie 1945-decembrie ... detalii  

Declaraţii de presă susţinute de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean

Ioana Muntean: Aş vrea să vă anunţ că din partea Guvernului prin Autoritatea Coordonatoare şi de Management al Fondului Solidaritatea al Uniunii Europene, - a fost transmisă ieri aplicaţia pentru mobilizarea Fondului Solidaritatea ca urmare a inundaţiilor care au avut loc în... detalii  

Declaraţii de presă susţinute de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, la finalul şedinţei de Guvern

Ioan Muntean: Bună ziua. A fost aprobat, astăzi, proiectul de Lege privind alocaţia pentru susţinerea familiei, dar nu vom mai intra în detalii, le cunoaşteţi deja, de la conferinţa de presă de la Ministerul Muncii, de ieri. De asemenea, a fost aprobată ordonanţa de urgenţă prin... detalii  

Finanţarea Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi a Academiei de Ştiinţe Medicale să va face exclusiv din veniturile proprii

Guvernul a decis astăzi ca finanţarea Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi a Academiei de Ştiinţe Medicale să se facă exclusiv din veniturile proprii ale celor trei academii. Prin această măsură, se va face o economie la... detalii  

Guvernul a aprobat normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001

Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, aprobate prin... detalii  




Reforma Statului


Abonare